
Am două amintiri cu hipopotamul asudat, cred că am și scris la un moment dat și un editorial despre nesimțirea lui Cristian Vintilă. În vara lui 2004, apărea în preajma lui Sechelariu, trimis de cuplul Hrebenciuc-Iacobov să-i „organizeze” alegerile. Eram în sala clubului Aerostar, când a venit la mine să mă dea afară de la întâlnirea candidatului cu sindicaliștii. N-a reușit. I-a suflat la ureche lui Seche că în sală sunt „elemente dușmănoase” și a încercat și el să mă evacueze, chiar a zis la microfon ceva de genul „fiecare cu gașca lui”. M-a mirat la fostul primar că vrea să ies, de obicei nu se temea de presa ostilă, chiar o prefera, dar nu e ăsta subiectul acum.
A doua amintire e dinaintea alegerilor din 2004, când încerca să obțină spațiul Galerilor Alfa. Am tot scris atunci în Deșteptarea, despre cum se găseau tot felul de chichițe, ca să scoată picturile de pe pereți și să bage BMW. Era o copilărie, nu cred că în spațiul ăla așa de mic ar fi acceptat BMW să-și expună mașinile. Poate vreo gogoșerie să fi încăput…
Înaintea parlamentarelor din 2004, l-am întrebat pe Viorel Hrebenciuc ce caută Cristian Vintilă pe listă. Mi-a răspuns că e tânăr și are studii. Parlamentar n-a ieșit, dar funcție a primit după câțiva ani, la Rezervele de Stat.
Ieri, americanii l-au arestat în Muntenegru, pentru trafic de arme. Dacă acuzația de terorism se susține, va face pușcărie pe viață. Probabil e primul absolvent al Colegiului Național de Informații care pățește asta, semn că nici băieții cu ochi albaștri nu mai sunt ce-au fost odată.
Cum să numim alăturarea Hrebenciuc, Iacobov, Vintilă și care-or mai fi, anturaj prost?
Bai….s-au prostit de tot astia la SRI..?!?! Si mai ales aia de la Academia de Informatii….cum au putut accepta sa puna piciorul in curte la „studii” asa infectii de oameni…?!?!
Probabil n-au avut de ales, era trimis politic.
Acum poate va fi coleg de celula la BULAU cu sustinatorul lui Viorel Hrebenciuc!! Vorba reclamei „Arestarile continua sa vina si altii „!!!