Presupun că mai sunt unii interesați de libertatea de exprimare și trebuie să explic – de fapt să reiau – ce-am pățit. Păi Dumitru Sechelariu s-a supărat retroactiv pe o droaie de articole de-ale mele și m-a dat în judecată.
A cerut 300.000 de lei. În cele din urmă, instanța de fond și instanța de apel au luat de bune mărturiile a două angajate – foste secretare – de-ale lui Sechelariu. I-au dat dreptate parțial fostului primar și trebuie să-i plătesc 5.000 de lei.
Dar pentru ce? Aici vine partea interesantă: pentru un sondaj (poll). Detalii, aici. Textele propriu-zise au fost considerate ok.
Acum, n-are rost să dau vina pe martorii mincinoși, dubioși sau fără credibilitate. Mi se pare mai problematică atitudinea judecătorilor. Am mai scris, repet: dacă nu ai avocat, nu te ia nimeni în seamă, indiferent ce argumente aduci. Pur și simplu au uitat limba vorbită de oamenii obișnuiți.
Apoi, internetul este un domeniu străin pentru magistrați, iar libertatea de exprimare a unui blogger nu echivalează în justiția română cu drepturile unui jurnalist. Trist, amar, dar e o realitate obiectivă constatată și în celălalt proces, cu un argat de-al lui Sechelariu.
Acum, cazul meu a apărut în Raportul FreeEx privind libertatea presei în România. Am aflat de la Cătălin Bejan. Le mulțumesc celor de la Active Watch – Agenția de Monitorizare a Presei.
Presa e varza, despre ce libertate mai vorbim?
Citind doar cuprinsul acelui raport mă cuprinde o tristeţe amară…