Simplu, îi exploatezi sufletul înlăcrimat, gingășia sentimentelor, autoiubirea, incultura, dorința expansivă de a obliga universul să îi recunoască meritele, frământările intelectuale pentru telenovele și onanie.
Pe scurt, se ia cocalarul și se convinge că e cel mai bun dintre cei mai buni și merită. I se dă impresia că e iubit, dorit, idolatrizat pe o rază de 100 de kilometri. E însuși Răsăritul.
După aceea, i se pune sub bot o strategie în care apare exclusiv cocalarul și nevoile lui. Da, șefu’, îți garantăm că poporul plânge pentru problemele tale! I se amintesc vremurile când se pișa în capul poporului iubitor. Da, Soarele meu, oamenii te vor, le place să fie sclavii tăi!
Strategia include familia, care e pusă pe gardurile televiziunii personale. Ca să arăți că muncești zi și noapte pentru cocalar, mai schimbi din când pozele. Orgoliile sunt mari într-un biet clip tv, chiar și acolo obediența e un criteriu de iubire.
La final, tai factură. Cu grijă, să fie achitată înainte de alegeri. Vor fi ultimii lui bani.
La finalul finalurilor, se cântă Of, viața mea!
Nu e cazul sa-i plingem de mila, merita sa dea faliment.