Cum te lași de fumat

Mă conformez comenzii lui Val.

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am lăsat de fumat foarte ușor. De la două-trei pachete pe zi, am ajuns la zero țigări acum șapte ani, fix în ziua de 3 februarie 2004. Mă pregătisem din timp, în sensul că anunțasem pe toată lumea de la Ziarul de Bacău (acolo lucram) că mă las de fumat chiar în ziua aia. Am bătut toba, ca să fiu forțat să mă țin de cuvânt.

Pe vremea aia, Cristian Țopescu apărea într-o reclamă a site-ului nututun.ro. În programul respectiv erau înscriși niște doctori de la spitalul TBC din Bacău. Am sunat, m-am programat, m-am dus. Am stat la coadă, alături de astmaticii și restul bolnavilor internați în spital. Patru ore! După patru ore, observ un obiect asemănător unei scrumiere cu picior, ca-n locurile publice. Dau să văd dacă se scrumează, dar mi s-a întors stomacul pe dos: nu era scrumieră, ci bol de scuipat.

Am mai stat un pic la coadă și, brusc, mi-am dat seama că toți din jurul meu tușesc de-și rup plămânii. Iau naibii vreo boală de-aici! Plus de asta, știam că tre’ să-mi iau niște pastile de vreo două milioane. Da’ gratis nu mă pot lăsa? Așa că i-am lăsat baltă.

Am ieșit afară, am tras ultimele două țigări, dintr-un pachet mic de Winston albastru. Și gata. Era vineri, dacă-mi amintesc bine, o zi călduroasă, după aia a revenit gerul. În șapte ani, am visat doar că-mi cumpăr țigări și de vreo două ori că le aprind. Uneori, le-am simțit lipsa, dar nimic spectaculos. În prima lună, am dormit mult, inclusiv după-amiaza. Tot în ziua aia, m-am lăsat și de mâncat, așa că am slăbit 20 de kile în patru luni.

Fără pastile, fără plasturi, fără reducere treptată. Brusc. E singura metodă pe care o cunosc, pentru că am probat-o.