Deșteptarea a rezolvat problema concurenței cu celelalte ziare. Nu prin conținut, ci la tarabă. Povestea nu e nouă: încă din 2002, Ziarul de Bacău era scos la vânzare în chioșcurile Deșteptării abia după ora 10 dimineața, când publicul se subția la maximum.
Acum, metodele de luptă cu celelalte ziare s-au mai rafinat. Ziarul de Bacău nu mai apare deloc la chioșcurile Deșteptării. Dacă întrebi chioșcărițele, spun că avem, dar azi n-a venit. Mai sunt și alte ziare care scriu din Bacău. Adevărul are un supliment de Moldova, iar joia apare ADS (fostul Adevar de seară, devenit acum săptămânal). Dacă Deșteptarea este scos pe tarabă dis-de-dimineață, restul presei apare mult după ora 7, spre ora 8.
Chiar și așa, metoda nu dă mereu rezultate. Într-o dimineață, patru clienți au cerut alte ziare (Evenimentul, Adevărul, Jurnalul etc), dar – desigur – nu erau încă venite. Doar unul a acceptat, bombănind, să cumpere Deșteptarea. O reușită de 25 la sută. Pe criza asta, s-ar putea să conteze.
Le e frica de concurenta adevarata, de aceea ziarele nu stau impreuna la vanzare cu Desteptarea. Dimineata, este afisat doar ziarul lui Sechelariu. Celelalte, ca si cum n-ar exista.
ziarul de bacau reprezinta concurenta? de ce nu se vinde bine la alte chioscuri de ziare?
Corect, Miruna.
Nu chioscarii trebuie sa decida in locul cititorilor. Clientii trebuie sa aiba de unde alege.
hotu striga hotii.mai bine sa ne uitam de ce stavarache nu mai da autorizatii la chioscurile desteptarii.asta mi se pare mai nashpa, apropo de pumnul in gura presei .
mircea » Adica Sechelariu mai vrea niste chioscuri, unde sa sa vanda doar Desteptarea? Ce haios!
Conform unor barfe colportate prin lumea inter-nationala Desteptarea isi schimba un pic patronul. E pe bune?
Un mic joc ceva? un babaros de ros?
o faci pe prostu ? adica nu stii ca au disparut peste 10 chioscuri ale desteptarii pt. ca nu au primit prelungirea autorizatiilor de la praminunatul primar ? pe cand cele ale zbc au primit in continuare autorizatiile? de ce oare? e treaba cu pumnu in gura presei… si cum spuneam : hotu striga hotii .
mircea »
1. de unde sa stiu, din moment ce nici Desteptarea n-a scris?
2. Cand era primar, Seche si-a acordat puzderie de autorizatii, inclusiv de chioscuri. Din moment ce nu se vinde la ele decat un ziar, sunt inutile.Asta e parerea mea. Un chiosc de ziare trebuie sa aiba pe taraba mai mult de un ziar.
3. poate acum ii pare rau Laudietei ca a renuntat la distributia prin Rodipet.
4. Ziarul are foarte putine chioscuri, comparativ cu Seche, poate asa se asigura o concurenta corecta pe piata. Fostul primar s-a invatat sa aiba monopol. Ba pe hartie, ba pe transport public, ba te spatii comerciale, ba pe difuzarea presei…
si de ce actualul trebe sa faca la fel ca celalat ? el spune mereu ca e altfel dar calca pe urme la fel. exemple : incercarea de a da piata de rusi si targul de masini lui goian pt. fotbal si exemplele continua cu autorizatiile de constructie ,aici ma refer la Palar care a facut clinica medicala de vis a vis de cascada ,care intre timp a devenit sediu de banca. si care concurenta intre ziare ? desteptarea are media de 1500 si ziarul de bacau are in jur de 500…si au trecut 7 ani …
Aghiuţă>> esti total pe langa:1…fara suparare.desteptarea nu are concurenta in bacau.eu nu am cumparat niciodata ZB.in schimb am cumparat multe Dest pt anunturi,ceea ce lipseste aproape cu desavarsire din ZB.2…e si normal sa fie prima desteptarea in chioscuri,e din bacau,evz,adevarul,etc vin de la bucuresti.3…cineva mai sus are dreptate”hotul striga hoptii”stavarache o ia pe urmele lui seche,ceea ce ma face sa fiu neutru in aceasta lupta.4…presa in general nu prea se mai vinde(nici macar porcariile gen can-can,libertatea,etc)dar tu nu ai de unde sa stii pt ca nu te-ai interesat deloc…doar tu stii de ce te-ai apucat sa scrii baliverne