Actorii Teatrului „Bacovia” au făcut grevă, ca să protesteze contra programului extenuant. „Suntem căutați de marile teatre din București, vă lăsăm cu scena goală, dacă nu ne faceți pe plac!”, ar fi urlat talentoasele și talentoșii.
Ca să nu rămână fără reprezentații, conducerea a acceptat programul de lehuze după care se țin acum spectacolele teatrului.
Marțea, de pildă, fix la ora 16.00 este programat „Farmecul amețitor al banilor negri”. 16.00?! Pentru cine se mai ține? Cine naiba e liber la ora aia? Mai bine ar juca o pauză, ca de sărbători, când au luat ditamai concediul, sau ca vara, când „nu e stagiune”.
În alte zile ale săptămânii, brava trupă de la „Bacovia” face un efort să stea trează târziu în noapte, cu spectacole… de la 17.00 și – nebunie curată! – chiar 18.00.
În timpul ăsta, teatrele din București au spectacole la ore imposibile și chinuitoare pentru bieții actori, de la 18.30, 19.00 și 20.00. Niște proști, niște nonvalori, ăștia de la Bulandra, să ia exemplul talentaților și boemilor din Bacău! Și deștepți, și devreme-acasă!
Aveți foarte mare dreptate in legătura cu acest subiect. Niște trântori, in frunte cu șeful lor, mari valori. Dar sa nu generalizăm. Poate chiar muncesc, dar întrebarea e : profitabili sunt pentru municipalitate? Din cat se știe sunt plătiți din bani publici, din banii noștri si mai au si contracte de colaborare, PFA URI care facturează separat serviciul de actorie teatrului Bacovia. In cazul asta eu propun sa Avem, noi, Bacauanii, cei ce le plătim salariile, acces liber. Eu asa zic ca e corect. Chiar o sa trimit primarului o hârtie si consiliului local al cetățenilor spre a se lua măsuri .Si nu uitati, toate de la cap se imput asa ca vom vedea daca se vor lua masuri
@Ana: „Trântor” e un cuvânt prea dur, din punctul meu de vedere. Intrarea gratuită ar fi o mare greșeală, teatrul trebuie să aibă și sursă proprie de finanțare. Primăria organizează evenimente de masă, gen Zilele Bacăului, unde participarea e gratuită, dar la teatru nu e cazul, deci nu sunt de acord nici cu „invitațiile” trimise pe ici, pe colo.
@Ana. Da, eu zic chiar sa vina cu bani de acasa acesti „trantori” nenorociti ca le dam sansa sa joace la teatrul nostru. Iar daca nici asa nu-s profitabili, sa-i trimitem la galere pe Bistrita, futu-le muma in cur de artisti.
@Florin. Exagerezi un pic. Eu zic sa compari si bugetele si orasele si felul in care simt unii sau altii cultura, nu doar orele la care se tin spectacolele. Si inca o treaba, Teatrul Bacovia e printre teatrele cu cele mai multe premiere din tara. Cat priveste Zilele Bacaului, ***
– comentariu cenzurat de admin.
@Florin. O zice lumea ca am folosit cuvinte obscene la adresa Zilelor Bacaului de m-ai cenzurat. :)))))))))))
@Ionut Avram: Eliberez certificat de bună purtare :)) că nu de-aia! Să lăsăm să plutească un aer misterios, gen „oare ce-a vrut să spună poetul?”
Eu zic ca orele alese de actori, dupa protestele ad-hoc il vizeaza pe manager.Adica vor sa-l puna pe Gazdaru intr-o situatie comica, deloc de iertat. Ar face bine ca toata cohorta sa se puna de acord si sa joace la ore in care consumatorul de teatru si-a facut deja digestia