Aseară, la 1TV Bacău, deputatul Nicu Marcu s-a declarat optimist că lucrările la Spitalul Municipal se vor finaliza în prima jumătate a anului. Și șoseaua de centură a orașului este „într-un stadiu destul de avansat”.
Primarul Stavarache a vorbit despre importanța postului de secretar de stat la Finanțe, pentru care PNL Bacău l-a susținut pe Dan Manolescu.
Primăria intenționează să elimine firmele de repartitoare care fac „de multe ori” calcule incorecte.
În final, s-a discutat despre proiectul de regionalizare. „O dezvoltare pe regiuni este mult mai bună decât o dezvoltare haotică, pe fiecare județ în parte”.
[…] Au anunțat prima oară pe 18 ianuarie și s-au găsit suficienți sceptici. Tot așa au fost și când s-a vorbit despre fonduri europene. Acum, e certitudine, în sensul că se face licitația, iar banii trebuie cheltuiți până la sfârșitul lui 2015, deci avem și un termen de execuție scurt. Ceea ce e bine. […]