Scuzați joaca din titlu, dar poate era mai bine ca patronul Gustave Eiffel să nu pună botul la mâzgăliturile celor trei angajați ai săi, care i-au desenat un penis de fier, pe verticală, penetrând solul Parisului. Poate de frig, poate de vânt, poate din cauza celor șase rânduri de cozi (trei la urcare, trei la coborâre), nu-mi place Turnul Eiffel. Nici contemporanilor dementului nu le-a plăcut, dar n-au fost lăsați să se opună „progresului”.
Turnul Eiffel este conceput de niște maniaci ai detaliilor și ai niturilor. Fierătania pare spectaculoasă de la mare distanță, dar să-l vizitezi e un nonsens, îți dai seama de futilitatea acestui simbol falic. Spre deosebire de francezi, românul Constantin Brâncuși a știut cum să-și nemurească penisul, fără să încerce să-l facă bun și la altceva. Obiectul franțuzesc mai are și beculeț în vârf…
Gustave Eiffel era și bolnăvior psihic, altfel nu și-ar fi amenajat un birouaș taman în capu’… turnului. Acolo, unde retardații secolului XXI sunt aproape luați de vânt, pentru că insistă să-și facă poze cu tabletele. Ah, era să uit de snobii din toată lumea, care, pe-un frig de 15 grade, care-ți intra în oase în orele de stat la coadă, încearcă să pară niște aristocrați dârdâind și sorbind din paharele cu un centilitru de șampanie. Cu degetul mic, în sus, cum altfel?!
Am filmat coborârea. La fel ca urcarea, e o experiență claustrofobică.











Cred ca tu ești futil!!! Și debil! Du-te pe Insula de Agrement, a tătucului tău, ia niște semințe și te integrezi în peisaj mai ușor! Parisul și Turnul nu e pt retardați! Sau poate mai bine cerseai un pic sub turn, la ce privire ai, îți făceai banii de întoarcere!