Citim cu mare bucurie în Adevărul un material cu și despre Dumitru Sechelariu, fosta Miliție și fosta Securitate. Pentru că am insinuat că a fost informator, m-a dat în judecată, iar instanța, în primă fază, a crezut niște martori mincinoși.
Dar, vorba Stadionului, viața arată încet- încet adevărul, îl spune chiar el, cu gurița lui. Să citim ce se scrie despre un individ care încă mai pretinde că n-a fost colaborator cu „organele” dinainte de 1989.
La Revoluţie, Sechelariu a ţinut un discurs de la balconul Comitetului Judeţean, unde a subliniat că populaţia trebuie să colaboreze cu organele de Miliţie.
Tot Dumitru Sechelariu a fost cel care a dezarmat Securitatea din Bacău, protejând-o astfel de mania zvonurilor alarmiste. Relaţiile lui Sechelariu cu Securitatea şi cu Miliţia dau naştere la semne de întrebare. Înainte de Revoluţie mergea în excursii în Germania comunistă, era administratorul unei săli de jocuri de noroc şi avea câţiva prieteni între ofiţerii de rang înalt din Ministerul de Interne.
„Adevărul”: Cu câţi bani v-a prins decembrie ’89?
Aveam. Aveam carnete de CEC, bani puşi bine, aveam. Fumam Carpaţi la vedere şi Kent pe ascuns, să nu dau de bănuit. Eram şeful unei săli de jocuri electronice. Am lucrat sub egida unei Întreprinderi de Agrement, autorizată, care era băgată pe la marile hoteluri din Bucureşti. Era sală legală. Împreună cu un italian am reuşit să fac această sală de jocuri la Bacău. Eram un caz unic în România. Deci, bani aveam, cheltuiam 5.000 de lei la o masă. N-am avut antipatie faţă de Ceauşescu. Până în ’78-’80 s-a trăit bine în România. Dar m-a deranjat că, dacă erai inventiv, nu-ţi dădea voie să fii patron. Şi nu era libertate de filme, să vezi.
Dacă o duceaţi bine, de ce aţi ieşit la Revoluţie, să-l daţi jos pe Ceauşescu?
Şi eu îmi pun întrebarea asta: dacă eram şeful unei săli de jocuri electronice, făceam o treabă capitalistă într-un stat comunist, atunci de ce? Şi mergea bine sala pe vremea lui Ceauşescu. Aveam cele mai mari încasări pe ţară. Aveam aparate de „Italian poker”.
Cu fosta Securitate în ce relaţii eraţi?Nu era aşa uşor să pleci din ţară şi să ai o sală de jocuri de noroc, fără să te loveşti de securişti.
Am avut o supraveghere atentă pentru că lucram cu acest partener italian. A apărut un ofiţer de Securitate, care s-a apropiat mai mult de mine. Ulterior am devenit amici. Dar omul era pus să mă supravegheze.
V-au cerut să daţi note, aveţi vreun angajament?
Nu. Au fost momente când Miliţia a încercat. Pentru că în sala de jocuri intrau foarte multe persoane. Am avut relaţii mai mult cu poliţiştii de la Circulaţie, eu fiind un tip care la 18 ani făceam taximetrie privată, ceea ce era ilegal.
V-aţi luat dosarul de la CNSAS să vedeţi ce şi cum?
Nu. Am vrut să-l iau pe al tatălui meu. Tata avea remarci mai dure la adresa sistemului. Când îl înghesuia Securitatea, avea nişte relaţii prin fratele său, care fusese la un moment dat şeful Serviciului contraspionaj, care avea şi el, la rândul lui, nişte relaţii şi îl mai scoteau din ghearele ălora.
Practic, ce aţi făcut la Revoluţie?
Am intrat în Comitetul Judeţean după fuga lui Ceauşescu, după ce am văzut că a fost eliberată Televiziunea. Am fost printre primii. Nu s-a opus nimeni. Rolul meu important a fost medierea. Aveam o relaţie mai bună cu comandantul Gheorghiţă, inspectorul-şef al Miliţiei. Jucam tenis de masă cu el, eu îi mai aduceam câte o sticluţă de whisky. Îl cunoscusem printr-un ofiţer de Securitate, care cred că îl şi supraveghea pe acest şef de Miliţie.
Înseamnă că eraţi prieteni buni dacă îl sfătuiaţi pe şeful Miliţiei.
Mă bazam pe nişte lucruri pe care le cunoşteam. Am mai avut o discuţie, înainte de Revoluţie, cu maiorul Bunduc – şeful serviciului Economic. Era pe 10 decembrie 1989, pe la nouă seara. Maiorul Bunduc a venit la mine acasă şi am avut o discuţie dură despre sistem. A scos pistolul la mine şi a vrut să mă împuşte. Eu spuneam că va fi o mişcare care va dărâma sistemul.
De unde ştiaţi asta?
Mizam doar pe intuiţie. Şi după asta, Securitatea a început să mă supravegheze foarte atent la domiciliu. Au mai apărut doi ofiţeri de Securitate, unul era cumnatul unui miliţian, îi cunoşteam.
Au fost evenimente deosebite la Bacău, în decembrie 1989?
La Bacău s-a tras un singur glonţ, din greşeală. Prim-secretar era unul bătrân, Tănase îl chema. N-au fost durităţi, omul a înţeles şi a plecat. Eu am luptat pe două fronturi. Am ieşit pe balconul Comitetului Judeţean şi am spus că nu poate să existe un stat democrat fără Poliţie. „Haideţi să colaborăm ca să putem păstra ce am câştigat”, am spus. Deja ţiganii începuseră să vandalizeze şi să fure. Apoi am fost acasă la Gheorghiţă, comandantul Miliţiei. Era speriat tare. I-am spus: „Domnule comandant, haideţi să colaborăm”. A înţeles, a zis „OK”. După care am dezarmat Securitatea băcăuană. Aici, şeful Securităţii era un colonel, Iulian Baidac. Un tip foarte dur, mi-era teamă de el. În schimb, cunoşteam un ofiţer de Securitate, cu care am fost la o nuntă la Baia Mare. M-a luat pe post de şofer.
Da, cam așa n-a fost Sechelariu colaborator al Securității și Miliției.
free Willy a zis
Pai de aia nici nu i se mai termina procesele, ca n-a colaborat.