CNA a amendat TV Bacău cu 5.000 de lei, pentru o emisiune a lui Laurențiu Botin, de pe 4 ianuarie. Emisiunea i-a avut invitati pe consilierii locali Nicolae Zaharia (PSD), Gabriel Axinte (PDL), Cosmin Isăcescu (UNPR), Cristi Manolache (PC) si Lucian Bogdănel.
Nu mi-e clar pentru ce afirmații s-a luat amenda, dar aștept să văd textul deciziei de sancționare, ca să mă dumiresc. Emisiunea aia a fost atât de penibilă, încât chiar sunt curios ce a deranjat CNA.
În plan secundar, amenda a fost dată și pentru modul de afișare a produselor scoase la concurs, la emisiunea Prima oră, difuzată dimineața la Radio Alfa și pe TV Bacău.
amendă în cuantum de 5.000 de lei postului TV Bacău. Consiliul a constatat o serie de încălcări ale prevederilor art. 42 alin. 1 şi 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în ediţia din data de 4.01.2011, a emisiunii “Deşteptarea de seară”. Astfel, pe parcursul dezbaterii, s-au adus prejudicii imaginii unei persoane publice şi s-au formulat acuzaţii nesusţinute cu dovezi.
De asemenea, nu s-au respectat principiile echilibrului şi ale imparţialităţii, care conduc la favorizarea liberă a formării opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, prevăzute de art. 71 alin. 1 lit. a din Codul audiovizualului.
În sancţiune s-a reţinut şi încălcarea art. 99 alin. 2 din Cod în cadrul emisiunii „Prima oră” (ediţiile din 5, 6, 7.01.2011). Radiodifuzorul nu a respectat regulile de prezentare a concursurilor în programele audiovizuale („Este interzisă descrierea calităţii produselor sau a serviciilor oferite ca premii în emisiunile-concurs cu excepţia mărcii şi a preţului.”);
Sursa: comunicat CNA.
- Sancțiuni anterioare:
– somație : decizia CNA 1155/25.11.2010
– somație: decizia 17/15.01.2008.
– somație: decizia 308/22.04.2008.
– somație: decizia 334/08.05.2008.
– somație: decizia 526/12.06.2008.
– amendă: decizia 894/28.10.2008.
– somație: decizia 401/13.04.2010.
– somație: decizia 1083/28.10.2010.
[…] a decis ieri să respingă încercarea TV Bacău de a scăpa de amenda de 5.000 de lei, încasată luna trecută. Din noua decizie, reiese clar cu ce argumente penibile au încercat […]