A făcut vâlvă zvonul că primarul Bacăului ar fi intenționat să nu mai permită defilarea absolvenților din licee. Nu știu ce a vrut Necula să facă, cert e că până la urmă le-a dat voie, ba chiar i-a și întâmpinat zâmbitor, în fața Primăriei.
Acuma, la drept vorbind, subiectul mi s-a părut minor de la început, dar, dacă tot a năvălit, musai să spun că e o modă proastă. Și așa, traficul în oraș e blocat dintr-o sumedenie de pretexte, de ce e nevoie de „parăzi”. Ce reprezintă, la urma urmei, parada absolvenților?
De acord, fetele și băieții sunt exuberanți, au terminat liceul, încă sunt în perioada de naivitate frunoasă a vieții. Corect, bravo, urmează examene nasoale, armata și greutățile vieții, e normal să fie sau să mimeze fericirea. Dar de ce trebuie să o facă în văzul orașului? E mai mică satisfacția momentului dacă se bucură doar defilând pe trotuare, la cursul festiv sau la o bere, pe terasă, la parc ori aiurea?
Eu asta nu pricep, de ce te poți bucura numai în văzul lumii? Parada absolvenților mi se pare ceva de cocalar, gen Parada majoretelor de la Moldavia Bikers.

Urletele create de aceste manifestatii de prost gust nu au nimic de a face cu civilizatia. Prost obicei. Lucrez in centru si in fiecare an sunt deranjat de aceste urlete golănesti timp de câteva zile bune + incurcarea circulatiei autovehiculelor + deranjul creat politistilor care trebuie să vegheze aceste manifestatii în loc sa facă altceva mai bun…